Săptămâna aceasta, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a participat, la Bruxelles, la o nouă sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, în cadrul căreia au fost votate anumite amendamente și au fost dezbătute mai multe teme de interes pentru regiunile europene, cum ar fi gestionarea schimbărilor climatice, impozitarea averilor sau a multinaționalelor.

,,În cadrul ședinței Delegației României de la Comitetul European al Regiunilor, am avut onoarea de a o avea ca invitat pe Excelența Sa doamna Andreea Păstârnac, ambasadorul României în Regatul Belgiei, căreia îi mulțumesc pentru cuvintele frumoase despre județul Buzău ce s-au regăsit în discursul domniei sale. Principalele referiri au fost la modul în care patrimoniul nostru cultural a fost pus în valoare și prezentat țărilor membre unde se regăsesc comunități importante de români.

Sunt onorat că am posibilitatea, ca membru cu drepturi depline în COR, de a reprezenta interesele buzoienilor și a fi puntea de legătură între UE și cetățenii săi din regiunea noastră., a declarat șeful Consiliului Județean Buzău.

Petre Emanoil Neagu este unul dintre reprezentanții Uniunii Consiliilor Județene din România în cadrul Comitetului European al Regiunilor.

*Comitetul European al Regiunilor (European Committee of the Regions – CoR) este instanţa europeană cu rol consultativ, ce reprezintă vocea autorităţilor locale în Uniunea Europeană. Înfiinţat în anul 1994, în baza Tratatului de la Maastricht, CoR este un organism complementar celor trei instituţii comunitare (Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Parlamentul European), având rolul de a reprezenta interesele colectivităţilor locale şi regionale şi de a asigura participarea acestora la procesul de integrare europeană.

CoR le oferă regiunilor și orașelor posibilitatea de a se implica oficial în procesul legislativ al UE, asigurându-se că punctele de vedere și nevoile autorităților locale și regionale sunt respectate.*

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.