La scurt timp după ce încă un bărbat a fost atacat de urs (vezi aici detalii), prefectul de Buzău, Daniel Țiclea, a reacționat, criticând autoritățile centrale pentru că nu au dat până acum derogare pentru relocarea/extragerea prin împușcare a urșilor care terorizează comunitățile de pe Valea Buzăului.

În ciuda numeroaselor apeluri din partea autorităților buzoiene, responsabilii de la nivel central nu iau nicio măsură de mai bine de două luni. Prefectul Daniel Țiclea a făcut încă un apel către Minsiterul Mediului, solicitând intervenția imediată pentru a nu se mai ajunge la alte astfel de incidente.

În ultima lună am semnalat în repetate rânduri şi pe toate căile posibile gravitatea acestui fenomen. Dacă Ministerul Mediului nu va aproba extragerea prin împuşcare a acestor animale, care au ajuns să terorizeze satele de munte și nu numai, atacurile vor continua iar urmările vor fi din ce în ce mai dramatice. Prioritatea zero a fiecărei autorități în parte trebuie să fie protejarea oamenilor.

Pentru mine, ca prefect al județului Buzău, important e să fac demersuri în sprijinul cetățenilor și voi continua să fac asta, cu speranța că într-un final gravitatea situației va fi înțeleasă și la Ministerul Mediului. , declară șeful de la Casa Albă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.