
Primarul Valeriu Beşliu nu a fost colaborator al fostei securităţi – este verdictul dat de instanţa de judecată la data de 10 noiembrie 2010. Informaţia vine după ce am solicitat un punct de vedere al Instituţiei Prefectului. ” E existat o sesizare la CNSAS pe numele primarului Valeriu Beşliu şi potrivit procedurii a fost deschisă acţiunea de verificare în instanţă. Sesizarea a fot verificată iar magistraţii s-au pronunţat prin hotărârea din 10 noiembrie 2011 în favoarea primarului, adică nu a colaborat cu fosta securitate” a declarat pentru Jurnalul de Buzău prefectul Paul Beganu. Potrivit legislaţiei în vigoare, legea 340/ 2004, privind Instituţia Prefectului, reprezentantul Guvernului în teritoriu are printre altele şi atribuţia de: „a verifica măsurile întreprinse de către primar sau preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială”.