Poliţiştii buzoieni veghează la siguranţa celor care tranzitează astăzi judeţul Buzău în drumul către domiciliu. Poliţiştii rutieri acţionează pentru asigurarea fluenţei traficului rutier, prevenirea accidentelor de circulaţie şi combaterea încălcării regimului legal de viteză.
Astazi, poliţişti de la formaţiunile de poliţie rutieră şi structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău acţionează pentru a asigura fluenţa traficului rutier şi a preîntâmpina producerea unor accidente grave.
Sunt vizate drumurile pe care se înregistrează cele mai mari valori de trafic, în special DN2 E85.
Poliţiştii acţionează atât pentru combaterea excesului de viteză, folosind dispozitivele de supraveghere a traficului şi de măsurare a vitezei autovehiculelor, cât şi pentru scoaterea din trafic a conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Totodată, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.
Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării tuturor regulilor de circulaţie, în special a regimului legal de viteză şi reamintesc celor aflaţi la volan că trebuie să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum sau trafic.
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.