După arestarea lui Marin Negociu, zis “Nissan”, poliţia buzoiană a mai arestat un personaj controversat din lumea interlopă locală. Alfred Băncuţă a ajuns după gratii pentru ultraj contra bunelor moravuri şi lovire sau alte violenţe, fiind arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile.

Acesta este suspectat că în noaptea de 4 spre 5 noiembrie a.c., în timp ce se afla în incinta unei discoteci din comuna Verneşti, a agresat cu un baston telescopic şi cu o sabie un tânăr în vârstă de 26 de ani, provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat internarea în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, totodată, tulburând ordinea şi liniştea din localul respectiv. Potrivit polițiștilor, conflictul în local s-a produs spontan, Băncuță fiind sub influenţa băuturilor alcoolice în acel moment.

În baza autorizaţiei emisă de Judecătoria Buzău, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa suspectului, de unde au ridicat o bâtă de baseball, două bastoane cu inserţie metalică şi mai multe cuţite de diferite mărimi.

Băncuță a fost reţinut inițial pentru 24 de ore, fiind acuzat de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, „lovire sau alte violenţe” şi „portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a obiectelor fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere sau lovire”. După ce a fost prezentat în fața procurorilor, magistrații Judecătoriei Buzău au dispus astăzi arestarea lui Alfred Băncuță pentru o perioadă de 29 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.