
Primăria comunei Cislău organizează mâine cea de-a opta ediţie a Sărbătorii Legendele Cislăului.
Serbarea va fi deschisă la orele 12.00 când la biserica din comună 8 preoţi vor oficia slujba în cadrul căreia 7 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie îşi vor reînnoi jurămintele. Cele 8 familii vor primi daruri şi un plic ci 300 de lei din partea Primăriei şi a sponsorilor.
După slujbă, cele 7 cupluri, împreună cu naşii şi rudele vor putea petrece într-un cort special amenajat pentru acest eveniment.
Începând cu orele 13.00, va începe spectacolul iar vinul, mititeii şi muzica bună vor încinge repede atmosfera. La început grupurile de copii din Cislău, Siriu şi Nehoiu vor urca pe scenă, vor cânta şi vor dansa.
Programul artistic va continua de la ora 14.00 şi fi va fi susţinut de artiştii populari, Petrică Mâţu Stoian, Emilia Ghinescu, cunoscuţi interpreţi locali iar la final Florin Peşte va susţine un recital. Taraful si ansamblul de dansuri populare „Plaiurile Mioritei” vor întreţine atmosfera pe toată perioada spectacolului.



