
Poliţiştii rutieri au intensificat în week-end activităţile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, în urma controalelor efectuate în trafic fiind aplicate peste 500 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 295 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
În două situaţii, s-a impus şi aplicarea sancţiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, unul dintre contravenienţi fiind un cetăţean grec în vârstă de 47 de ani care şi-a condus autoturismul cu 124 km/h pe DN2 E85, în localitatea Poşta Câlnău.
Al doilea conducător auto rămas fără permis din cauza vitezei a fost o buzoiancă în vârstă de 38 de ani, al cărei autovehicul a fost înregistrat cu 101 km/h pe Aleea Industriilor din municipiul Buzău.
În zilele de sâmbătă şi duminică, au mai fost reţinute alte 5 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea şi nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor rutieri au fost întocmite două dosare penale pe numele unui râmnicean de 20 de ani şi al unui tânăr de 26 de ani, din comuna Grebănu, pe care poliţiştii râmniceni i-au depistat conducând autovehicule neînmatriculate.
Poliţiştii rutieri au întocmit în week-end 6 dosare penale şi au aplicat 4 sancţiuni şoferilor care s-au urcat băuţi la volan. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere, iar în cazul unui bărbat din Pătârlagele etilotestul a indicat 2,08 mg/l alcool pur în aerul expirat
Duminică după-amiază, în jurul orei 18.00, în timp ce acţiona pe raza comunei C.A. Rosetti, o patrulă mixtă poliţist-jandarm a depistat un localnic în vârstă de 35 de ani, care conducea o autoutilitară deşi nu posedă permis de conducere.
Totodată, în urma testării efectuată cu aparatul „Drager”, s-a stabilit că avea o concentraţie alcoolică de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Localnicului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 86 alin. 1 şi art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 privind circulaţia pe drumurile publice, cercetările fiind continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 12 de poliţie rurală Pogoanele.
Sâmbătă şi duminică, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au efectuat alte 123 testări alcoolscopice şi au mai depistat 8 conducători auto care s-au urcat băuţi la volan.
În funcţie de valorile indicate de aparatele „Drager”, în 4 cazuri au fost întocmite dosare penale, iar în alte 4 şoferii au fost sancţionaţi cu puncte-amendă şi au fost lăsaţi fără permise pentru o perioadă de 90 de zile.
Printre cei care s-au ales cu dosare penale se numără şi o buzoiancă în vârstă de 24 de ani, pe care un echipaj al Biroului Rutier Buzău care a acţionat sâmbătă noapte pe Bulevardul Unirii a depistat-o cu 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cea mai mare concentraţie alcoolică a fost indicată, însă, în cazul unui conducător auto în vârstă de 51 de ani, din Pătârlagele, care a avut 2,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.