actiuni, amenzi, ipj, permise, politie, radar, soferPoliţiştii de la Rutieră au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic şi au aplicat într-o singură zi 228 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 29000 de lei. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării opt permise de conducere, dintre care câte unul pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi nerespectarea regulilor privind prioritatea auto, două pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depăşire şi patru pentru  nerespectarea regulilor privind prioritatea pietonală. În aceeaşi zi, poliţiştii rutieri au întocmit şase dosare penale.

Unul dintre dosare a fost întocmit pe numele unui vasluian în vârstă de 23 de ani care a fost depistat conducând un autoturism pe DN2 E85, în afara localităţii Podgoria, deşi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule. În alte trei dosare sunt cercetaţi şoferi care au fost depistaţi conducând autovehicule ce nu erau înmatriculate, iar în celelalte două dosare, prahoveni care au condus autovehicule ce tractau rulote ce nu figurau în bazele de date ca fiind înmatriculate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.