Ieri, polițiștii din cadrul Poliției orașului Pătârlagele au pus în executare nouă mandate de percheziție domiciliară în Calvini.

,,În cauză, existau indicii că mai mulți localnici, cu vârste cuprinse între 36 și 66 de ani, din Calvini, ar fi beneficiat de facilitățile oferite de rețeaua de curent electric, în afara cadrului legal, fără a întregistra și plăti consumul.

A fost solicitată intervenția reprezentanților distribuitorului de energie electrică pentru a constata neregulile, a evalua prejudiciul și a dispune în consecință.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, rupere de sigilii și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal și Legea 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanelor.”, precizează IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.