22 iunie, amenda, anca bistriceanu, centru pentru copii cu handicap sever, deces copi, DGASPC, nr8Salariul scăzut cu 10% pentru două luni – este sancţiunea pe care a primit-o şefa centrului pentru copii cu handicap sever numărul 8 din Buzău. Măsura a fost luată de conducerea DGASPC Buzău după finalizarea anchetei interne cu privire la decesul unui copil pe data de 22 iunie. Doctoriţei Anca Bistriceanu i s-a cerut demisia de către conducerea DGASPC Buzău. Cadrului medical i s-a imputat tăinuirea evenimentului şi mai mult decât atât, lipsa din centru, deşi aceasta era în activitate şi nu în concediu aşa cum susţinuse iniţial în faţa conducerii de la Protecţia copilului. “Responsabilitatea îi revine în totalitate şefei centrului, doamna doctor Anca Bistriceanu, nu a fost la serviciu, a absentat nejustificat de la locul de muncă şi a informat conducerea că e în concediu de odihnă, era defapt prima zi de muncă după efectuarea concediului de odihnă. I-am solicitat demisia, acesta nu şi-a dat-o aştept finalizarea anchetei administrative după care o voi demite”, a declarat pe 4 iulie directoarea DGASPC Buzău, Claudia Roşioru. În replică, şefa centrului pentru copii cu handicap sever, dr Anca Bistriceanu a declarat că îşi va da demisia după ce se va finaliza ancheta. ” A fost un accident nefericit, nu mă consider vinovată, nu am fost audiată de nimeni decât de conducerea direcţiei, am lipsit din centru pentru că pe 8 şi 9 am fost la serviciu deşi eram în concediu, copilul nu a murit pentru că am lipsit eu. La momentul producerii evenimentului masa era în etapa premergătoare, adică nu era aşezată în farfurii, un copil a furat crenvurştiul, iar el ( n.r. victima), i l-a luat din mână. Nu am înştiinţat-o pe directoare pentru că am fost în stare de panică şi am reacţionat încercând să-l salvăm pe copil, am sunat la salvare întâi”, a declarat Anca Bistriceanu, şefa centrului unde s-a produs tragedia. Doctoriţa Bistriceanu conduce centrul numărul 8 din 2003 de când s-a înfiinţat iar în sistemul de protecţie a copilului lucrează de 20 de ani. Pe 22 iunie, la centrul din Micro 14, un băieţel de 10 ani, cu handicap grav,  a murit din cauză că s-a înecat cu o bucată de crenvurst.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.