card, guvern, obligatie, pensionar, transportTermenul în care pensionarii şi veteranii de război vor fi obligaţi să intre în posesia unor legitimaţii de transport de tip card cu cip de memorie pentru a beneficia de facilităţi la călătoriile rutiere judeţene şi interjudeţene a fost prelungit cu un an, până la sfârşitul lunii decembrie 2012. La începutul acestui an, Guvernul a stabilit că pensionarii şi veteranii de război vor primi legitimaţii de transport tip card cu cip de memeorie pentru călătoriile rutiere judeţene şi interjudeţene, iar firmele de transport vor fi obligate să echipeze vehiculele cu cititoare de carduri. Totodată, firmele de transport vor dota vehiculele cu aparate de marcat electronice, iar cititoarele de carduri trebuie să aibă posibilitatea de a transmite datele online. Cardul are valabilitatea de un an şi va stoca în memorie numărul de călătorii la care are dreptul beneficiarul, numărul de călătorii efectuate şi contravaloarea acestora. Cardul se reînnoieşte anual cu condiţia predării către emitent a celui deţinut. Cardurile vor fi folosite atât la urcarea, cât şi la coborârea din vehicul, iar şoferii vor avea dreptul şi obligaţia de a verifica dacă utilizatorul cardului este şi beneficiarul acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.