Are 35 de ani, este căsătorit, are doi copii, este absolvent de drept la Universittaea Bucureşti şi de teologie. Pe scurt acesta este portretul lui Paul Negoiţă, cel care astăzi şi-a depus candidatura la Primăria Buzău. La ora 12, însoţit de un grup de susţinători, dar şi cu dosarele cu semnături necesare pentru înscrierea în cursa electorală pentru Palatul Comunal, Paul Negoiţă a ajuns la Biroul electoral municipal. Membrii biroului au verificat documentele necesare pentru un candidat dar şi valabilitatea datelor susţinătorilor. Peste 5 mii de semnături au strâns persoanele care au făcut muncă de voluntariat pentru candidatura lui Paul Negoiţă. Acesta a anunţat astăzi că s-a autosuspendat din preoţie pe timpul campaniei electorale şi al alegerilor. El candidează ca independent pentru că susţine că nu se regăseşte în doctrina niciunui partid de pe eşichierul politic. Candidatura unui independent la Primăria Buzău este prima după revoluţie. Paul Negoiţă a declarat că nu-i este teamă de niciun contracandidat şi că primul proiect pe care-l va propune dacă va ieşi primar va fi un plan general de dezvoltare al Buzăului pe 20 de ani, dar asta numai după o consultare cu buzoienii, o dezbatere publică de trei luni. Priorităţile buzoienilor vor fi spune Negoiţă vor fi şi ale sale iar bugetula trebui să fie cheltuit cât mai transparent posibil. Pentru că iubeşte oamenii, Paul Negoiţă va folosi , spune el, în dialogul cu cetăţenii Buzăului cuvântul Domnului care este vocaţia sa.Paul Negoiţă a fost ales consilier municipal independent în 2008.