Patru bărbați din Sri Lanka au fost depistaț,  astăzi, în situații ilegale de polițiștii de imigrări din Buzău. În cazul lor au fost emise decizii de returnare, ei fiind nevoiți să părăsească țara.

La data de 26 ianuarie a.c., poliţiştii de imigrări au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. În urma acțiunilor întreprinse au fost depistați în situații ilegale patru bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani, toți din Sri Lanka. Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, însă la momentul depistării se aflau în ședere ilegală.

Ca urmare a celor constatate, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 400 de lei, în conformitate prevederile cu O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare., se menționează într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.