Situaţie disperată în Buzău. Zeci de localităţi sunt izolate de nămeţi şi mai mulţi oameni au nevoie de îngrijiri medicale. Numai că echipajelor de ambulanţă le este imposbil să ajungă la oamenii aflaţi în suferinţă. Aşa că elicopterele SMURD au ajuns să zboare şi pe timp de noapte pentru salvarea bolnavilor. La solicitarea comandamentului ISU, o gravidă în luna a opta cu probleme medicale a fost preluată azi noapte din localitatea Cochirleanca. Femeia a început să se simtă rău cu o seară înainte când a şi solicitat ajutor prin numărul de urgenţă 112. Pentru că în comuna Cochirleanca, salvatorilor le era imposibil să ajungă din cauza drumurilor blocate de nămeţi, singura soluţie a autorităţilor a fost autorizarea unui zbor de noapte al elicopterului SMURD. Aparatul de zbor a adus cu bine gravida pe un aerodrom din oraş de unde a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la Maternitatea Buzău. Aici a primit toate îngrijirile necesare şi acum se află în afara oricărui pericol. Tot azi noapte elicopterul SMURD a mai efectuat un transport pentru a aduce din aceeaşi zonă un bărbat care suferise o fractură de bazin. Misiunile elicopterului au continuat şi astăzi în localităţile din apropierea Râmnicului Sărat. Şase persoane au fost aduse astăzi la Spitalul Judeţean cu ajutorul unui elicopter al MAI. Oamenii se aflau în situaţii disperate pentru că aveau nevoie de ajutor medical, însă nimeni nu îl putea oferi. Salvarea lor a venit însă astăzi din cer. „Am transportat şase persoane din comunele Ghergeasa şi Sălcioara, cu diverse afecţiuni: o femeie însărcinată, un bărbat cu accident vascular cerebral sau cu hemoragie internă”, ne-a spus medicul Bogdan Aignătoaie. Toţi pacienţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Buzău unde au primit îngrijirile medicale de specialitate.