O nouă rundă de angajări la Spitalul Județean Buzău. Cea mai mare nevoie de personal este la Unitatea de Primiri Urgențe. În total, sunt 15 posturi vacante, cele mai multe dintre acestea fiind în cadrul secției UPU-SMURD. Astfel, oferta SJU Buzău include pentru această sesiune de examen 6 posturi de asistent medical, dintre care 5 pentru UPU și unul pentru cabinetul de Pediatrie din cadrul Ambulatoriului integrat al spitalului, cărora li se adaugă alte 5 posturi de asistent medical debutant. Dintre acestea, patru posturi sunt repartizate tot pe secția UPU, iar unul pe secția de Oncologie medicală. Tot pentru UPU, spitalul buzoian a mai scos la concurs și un post de asistent social. Oferta este completată de alte trei posturi de personal nemedical, două dintre ele în cadrul serviciului de Achiziții Publice, iar unul la compartimentul Protecția datelor cu caracter personal. Astfel pentru Achiziții Publice se caută un referent de specialitate gradul III și un referent de specialitate debutant, iar pentru protecția datelor, spitalul are nevoie de un referent de specialitate gradul II.

Candidații interesați de unul din cele 15 posturi vacante se pot înscrie până la data de 4 noiembrie. Selecția dosarelor de concurs va avea loc pe data de 6 noiembrie. Pe 12 noiembrie va avea loc proba scrisă a concursului, iar interviul va avea loc în data de 18 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.