Fuga lui Sile Cămătaru din ţară imediat după ce instanţa s-a pronunţat cu privire la pedeapsa pe care o mai are de executat, a răscolit mediile politice. Premierul Victor Ponta a solicitat informaţii exacte tuturor inspectoratelor judeţene de poliţie cu privire la situaţia persoanelor aflate în urmărire. Astfel la nivelul IPJ Buzău sunt în acest moment date în urmărire un număr total de 54 de persoane. Dintre acestea pe numele a 6 au fost emise mandate de arestare preventivă iar în acest caz cea mai îndelung căutată persoană este o femeie : Anişoara Turcu, pe numele căreia a fost emis mandat de arestare preventivă din 2004 pentru comiterea infracţiunilor de fals şi uz de fals. De cealaltă parte, infractori dovediţi care au de ispăşit pedepse privative de liberate, încă urmăriţi de oamenii legi la nivelul udeţului sunt 48 de persoane. Printre cei mai căutaţi sunt soţii Cocoş Aurel şi Vasilica. Ei sunt daţi în urmărire din septembrie 2002 pentru ispăşirea unor pedepse cu închisoarea fiind găsiţi vinovaţi de infracţiuni economice.