Şase angajați ai Direcției Economice a Primăriei Buzău au fost trimiși în judecată săptămâna trecută de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău. Pe lista martorilor, care au fost „iertaţi” de datorii se află nume grele, cu funcţii, sau rude ale unor cunoscute personaje locale.

,,În baza relațiilor de amiciție avute de ei personal sau de alți colegi ai lor cu debitorii neplatnici ai amenzilor contravenționale, atrăgând în mod special în acest sens directivele trasate ilegal în această privință de către inculpatul Gegea Ion (…) prin intermediul inculpatului Toșu Virgil (…) Așa se face că în baza acestei curtoazii nedemne pentru funcția publică exercitată de inculpații Gegea Ion, Toșu Virgil, Bunea George și Răileanu Carmen George au șters sau clasat din evidențele sistemului informatic al Primăriei municipiului Buzău debite constând în amenzi contra­venționale pentru foarte multe persoane fizice, unele dintre ele ocupând în ierarhia socială sau publică de la nivelul municipalității buzoiene însemnate funcții, cu referire la ­de­bitorii contraveninenți Miche­ten Florinel – comandantul Inspectoratului de Jandarmi Buzău, Irimia Eugen – magistrat judecător al Tribunalului Buzău ce a activat în cadrul Secției a II-a de Contencios Administrativ și Fiscal, Borcan Dumitru – fratele unui lucrător cu grad profesional de subcomisar în cadrul IPJ Buzău – Biroul de Siguranță și Ordine Publică, Guilescu Răzvan – fiul unui controlor financiar al Camerei de Conturi a județului Buzău, pendinte de Curtea de Conturi a României, în persoana lui Guilescu Florin, Toșu Gheorghe – care a activat și activează ca membru marcant al Organizației Județene a Partidului Social Democrat, și alții”, spun procurorii DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.