Prim-vicepreşedintele PD-L, deputatul Cezar Preda, a ţinut un discurs la festivitatea de lansare a candidaţilor Alianţei România Dreptă pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, desfăşurată la Oprea Română despre obligaţia pe care ARD şi-o asumă în faţa electoratului, aceea de a „reporni România”:„Sunt în politică de ceva timp şi, în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu, m-am gândit că următoarea zi va fi mai bună, că următoarea zi, graţie muncii fiecăruia dintre noi, va fi mai bună şi pentru noi şi pentru copiii noştri. Nu este timp de lamentări, nu este timp de pesimism, obligaţia noastră este să facem tot ceea ce depinde de noi ca să schimbăm lucrurile şi să pornim lucrurile. Spunea doamna Angela Merkel la Congresul Partidului Popular European, chiar în Ziua Mondială a Sărăciei, că Europa, din care şi noi facem parte, Europa celor 27 de state membre, are 14 la sută din populaţia globului, produce 22 la sută din tot ceea ce înseamnă venituri ale omenirii, şi cheltuie pentru europeni 50 la sută din toţi banii omenirii. Şi Angela Merkel spunea aşa, femeie fiind, o femeie puternică, de dreapta: <Nu mai cheltuiţi banii celor care ar putea să-i producă! Sprijiniţi-i pe cei care vor să facă treabă şi vor să repornească Europa şi vor să repornească lumea!>. Motto-ul nostru, astăzi, al Alianţei România Dreaptă, este acesta, de a reporni România”.
Deputatul Cezar Preda a atras atenţia asupra faptului că până şi politicienii europeni de stânga insistă, în discursurile lor, asupra importanţei asigurării, în bugetele statelor din Uniune, a sumelor necesare dezvoltării investiţiilor: „Dragii mei, suntem aici, în această sală, tineri, oameni în putere şi oameni la pensie. Fiecare dintre noi ne arătăm celorlalţi într-un fel. De fapt, suntem diferiţi fiecare, suntem aici cinci sute, suntem aici cinci sute de oameni diferiţi, dar, din punct de vedere al societăţii noastre, nu ne împărţim decât în două. În lumea aceasta sunt oameni care se nasc şi le place să consume şi în lumea aceasta sunt oameni care se nasc şi le place să producă, să creeze. În ultimii ani, la noi în ţară – şi pot să spun cu responsabilitate că majoritatea dintre noi suntem victimele acestei politici, aceea de a stimula consumul – pe orice cale, în orice fel şi cu orice mijloace, românul obişnuit, într-o situaţie modestă, într-o situaţie materială echilibrată, a fost stimulat să consume. Fie că arătai buletinul, şi cu buletinul puteai să iei orice, fie că toate creditele se luau extraordinar de uşor pentru tot ce îţi trecea prin cap, am învăţat să consumăm. Să consumăm mai mult decât producem, pentru că cei care produc sunt din ce în ce mai puţini. Fiecare dintre cei de aici lucraţi acolo, aveţi copii care lucrează acolo, aveţi soţi, aveţi soţii, aveţi părinţi care lucrează în zona în care se produce. O zonă din ce în ce mai mică, o zonă care este blocată, o zonă economică ce trebuie să producă bunăstare.
Pentru că v-am spus despre alocuţiunea doamnei Merkel, daţi-mi voie să vă spun şi de alocuţiunea domnului Schultz, preşedintele Parlamentului European, socialist, un neamţ socialist. Care, în Parlament, alaltăieri (miercurea trecută, n.r.) a spus, printre alte chestii generale, de protocol, o treabă care ar fi fost normal să ne facă să ne gândim mai mult şi să nu mai judecăm de la televizor ceea ce s-a întâmplat în România. Schultz a spus aşa: <În Grecia, anul acesta, s-au tăiat pensiile de trei ori>. Dragii mei, într-un an de zile, s-au tăiat pensiile de trei ori! Şomajul în Grecia şi Spania este între 22 şi 25 la sută. Şi Schultz a spus, la final, următorul lucru: <Nimeni nu este popular când ia măsuri grele, de austeritate. Plăteşte imediat nepopularitatea. Dar trebuie să investeşti un euro ca să produci trei sau patru. Dacă acel euro hotărăşti să-l dai în social, acela nu va mai produce nimic, niciodată>. Acestea au fost cuvintele unui om deosebit de important, socialist. Mă uitam, era liderul USL Victor Ponta, să văd care era reacţia, mimica feţei, când asculţi asemenea mesaj. M-am îngrozit; el rânjea, ca întotdeauna! Cred că nici nu se gândea ce spunea Schultz; de fapt, nici nu-l interesa”,a declarat liderul democrat-liberal buzoian.
Cezar Preda a mai spus şi că liderii USL au greşit atunci când nu au acceptat propunerea PDL de a amâna alegerile parlamentare pentru luna martie a anului viitor, în schimbul susţinerii proiectului de buget pe anul 2013: „Dragii mei, nu au fost patru ani uşori, nu au fost patru ani în care să-ţi permiţi, ca parlamentar, să faci lucruri care-ţi convin. Sunt anii în care Parlamentul – pentru care ne-am adunat astăzi aici, să-l onorăm prin propunerile noastre – ia decizii grele şi şi le asumă. I-am propus liderului PSD, acum vreo trei luni, să facem alegerile în martie, să schimbăm sistemul de vot aşa cum au vrut românii – să fim mai puţini, eventual un sistem german, unde jumătate sunt pe liste, jumătate pe uninominal, ca să asiguri calitatea parlamentarismului – şi drept răsplată, îi propuneam să trecem împreună bugetul pe 2013, care este cel mai greu buget din ultimii 23 de ani. Acest buget al României pe 2013, pe care USL nu-l prezintă acum, nu poate să reziste decât dacă este susţinut de toată clasa politică. Pentru că noi nu suntem ca ei, şi asta v-o spun sincer! Eu nu mă bucur dacă ei o să dea greş. Eu nu mă bucur dacă bugetul pe 2013 va fi atât de auster încât o să ne uităm urât unii la alţii. Nu mă bucur, eu aş vrea să fie bine! Eu aş vrea ca fiecare cetăţean din ţara aceasta să ştie că oamenii pe care i-au trimis în Parlament să voteze legea bugetului pe 2013 sunt conştienţi toţi de greutatea care apasă pe noi ca ţară. Răspunsul a fost că nu, ei sunt pe val acum, ei iau 60 la sută, de ce să stea ei până în primăvară? Şi dacă, Doamne-fereşte! – eu nu cred că vor lua nici 50 la sută! – îşi câştigă ce şi-au propus, ce ne foloseşte nouă? Ce-i foloseşte ţării acesteia când tu o să-i duci un buget în 2013, în care niciun leu de investiţii nu există, în care trei programe europene sunt deja ratate, în care miliarde de euro, care trebuiau să intre acum în toate administraţiile locale, în tot ce înseamnă arierate, datorii, sau eventuale investiţii, ca să deblocăm forţa de muncă, sunt sistate? Cui foloseşte aşa ceva?
De şase luni încerc să mă gândesc ce-am greşit, ce nu am făcut bine, ce trebuia explicat mai mult. Şi fac o paranteză aici: oricâte explicaţii ai da unui om şi oricât de deştept ar fi acel om, românului dacă i-ai băgat mâna în buzunar, lucrurile sunt complicate. Aceasta ne este firea, aceasta ne este naţia. Că vom suferi împreună mai mult, aceea vom vedea. Dar, în al doilea rând, mă gândeam şi mă gândesc ce ar trebui să facem împreună şi ce să facă puterea politică ca să deblocăm. Singurul răspuns pe care l-am găsit a fost să ne unim cum putem împotriva acestui mecanism demagog cum nu am văzut niciodată. Eu am crezut că Iliescu este tatăl demagogilor României; nu, Ponta este profesor! Nu are nicio treabă.
Am auzit zilele trecute că marea bătălie care se anunţă pe colegiile din judeţul Buzău, mai ales marea bătălie pe care am s-o duc eu, este generată şi de domnul Ponta, care a fost supărat că, într-o alocuţiune a mea, la Craiova, i-am pomenit mama. Dragii mei, mie mi-a fost jignită familia, soţia şi copiii de prea multe ori ca să nu mă gândesc că eu nu trebuie să fac acelaşi lucru niciodată. Un om aşa plăteşte, un om normal şi un om care vrea respect: nu întoarce palma, întoarce obrazul! Deci, în niciun caz eu nu m-am legat de mama domniei-sale! Dar am spus ceva ce voi spune a doua oară în faţa dumneavoastră: în goana după o imagine falsă, politicianul nepregătit în interviuri, domnia-sa, ca să facă o chestiune emoţională – ştiţi că se mai fac din acestea, ca să impresionezi – spunea că într-o discuţie cu mama domniei-sale, doamna Ponta l-a rugat ca, în acţiunea lui politică, să nu se certe cu Sorin – aşa-i zicea lui Oprescu – şi cu Crin. Iar eu, la Craiova, am spus ce vă spun şi dumneavoastră, că eu cred că domnul Ponta a minţit. Şi ştiţi de ce cred eu că a minţit? Sunt atâtea femei, atâtea mame în această sală; o mamă nu-ţi spune să nu te cerţi cu doi oameni, o mamă îţi spune să nu te cerţi cu nimeni. O mamă nu alege dintre prietenii tăi, dintre oamenii cu care trăieşti, cu care să te cerţi şi cu care să nu te cerţi. Asta am spus eu şi-mi menţin părerea aceasta. Dar, ştiţi, câteodată, ca să atragem câte o chestiune spumoasă, ne mai băgăm şi părinţii într-o chestiune din aceasta. Şi cică l-a afectat foarte tare; nu are de ce să-l afecteze. Eu nu am să-mi iau nici părinţii, nici pe nimeni altcineva, drept antevorbitorii mei; gândesc cu capul meu şi cu responsabilitatea funcţiei mele”,a mai spus prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal.
Deputatul Cezar Preda susţine că, în campania electorală ce va debuta la sfârşitul acestei săptămâni, buzoienii vor trebui să afle pe cine reprezintă inima, simbolul electoral al Alianţei România Dreaptă: „Vorbim despre Alianţa România Dreaptă. Aici, în această sală, suntem oamenii Alianţei România Dreaptă, nu suntem numai Partidul Democrat Liberal. Faptul că, la Buzău, Forţa Civică este aici, arată că avem Forţa Civică. Faptul că băieţii de la Noua Republică abia alaltăieri s-au înfiinţat arată că este Noua Republică. În Buzău există şi PNŢCD, chiar aşa, scindat, fracţionat. Vreau să fiţi convinşi că ceea ce vreau să vă transmit simt şi este real. Dragii mei, o alianţă nouă, cum este Alianţa România Dreaptă, nu este uşor de dus la oameni. O s-o ducem, pentru că ceea ce înseamnă inima înseamnă cel mai uşor simbol de transmis oricui. Inima este cel mai uşor simbol pe care să-l înţeleagă cineva. Important este însă cine reprezintă această inimă. Această inimă o reprezintă Partidul Democrat Liberal, această inimă o reprezintă miile de buzoieni care îl iubesc şi ţin la Mihai Răzvan Ungureanu – oricât de urât ar încerca să-l prezinte nişte trompete, este un om serios, educat cum puţini sunt în această ţară –, miile de tineri care-l iubesc pe Mihai Neamţu – este ca ei, spontan, direct, câteodată este obraznic, aşa este tineretul! -, ţărăniştii vechi din Buzău şi Râmnicu Sărat care au suferit enorm, şi pentru care Coposu şi Ion Raţiu sunt modele. Ei vor veni încet spre noi şi vor vota Alianţa România Dreaptă; acesta este marele câştig al acestei alianţe. Pentru că este o alianţă de dreapta, care-şi propune să repornească România. Şi noi, buzoienii, avem obligaţia să propunem nişte oameni, în această bătălie cruntă, cu ajutorul cărora să repornim România”.