
La videoconferinta de ieri cu seful IGPR, comandantul Politiei buzoiene a propus o proiectie de reorganizare a IPJ Buzau vizand reorganizarea politiei in mediul rural. Mai exact, aceasta reorganizare vizeaza comasarea unor posturi de politie din comune.Restrangerea posturilor se face in conformitate cu evaluarea activitatii fiecarui post de politie comunal. ” Daca la Chilii si Canesti spre exemplu, politistii nu prea au activitate pentru ca nu sunt evenimente , ei pot face naveta in localitatile invecinate atunci cand e cazul, asta nu inseamna ca postul respectiv se desfiinteaza, se va asigura un politist la fiecare post din rural”, precizeaza comisarul sef Ion Marin. Sectiile de politie vor avea continuitate asa incat va exista prezenta prin patrulare 24 de ore din 24, mai spune comandantul IPJ Buzau. O sectie de politie mai mare cum ar fi Berca ar putea avea competenta pe alte 4 comune: Cernatesti, Chilii, Scortoasa si Canesti. ” Astea sunt insa numai proiectii, nu e nimic batut in cuie, lucruruile se mai pot schimba, in videoconferinta de ieri care a durat 4 ore am luat in discutie aceste aspecte care vor fi analizate”, afirma cms sef Ion Marin, seful IPJ Buzau.