
Potrivit legislaţiei electorale în vigoare, modificată anul trecut în luna mai, publicitatea stradală, evaluata la milioane de euro si in mare parte nefacturata având în vedere şi lipsa de reglementare in outdoor, ar urma însă să fie complet eliminată. Afişele de mari dimensiuni, cum erau cele expuse pe bilboard-uri, ca şi mesh-urile care au ocupat faţade de clădiri ori „steagurile” montate pe fiecare stâlp de iluminat public nu mai sunt încadrate în categoria promoţionalelor electorale. Intră aici şi găleţile, bicicletele sau punga electorală, plină cu alimente. Cei care nu respectă aceste prevederi sunt pasibili de dosar penal pentru dare de mită. Candidaţii la primărie, dar şi cei pentru un post de parlamentar, nu mai au voie să arunce cu banii în cele 30 de zile de campanie electorală. Legea prevede sumele maxime pe care aceştia le pot cheltui.
Un candidat în municipiul reşedinţă de judeţ poate cheltui maximum 11.700 de euro, în vreme ce pentru primăria unei comune, este considerată suficientă pentru campanie suma de 1.170 de euro.
Promovarea electorală va fi posibilă prin afişe electorale de cel mult 30×50 cm, flyere, broşuri şi publicitate online, în presa scrisă, sau la televiziuni. Toate aceste reglementări sunt doar pentru campania electorală, adică pentru cele 30 de zile de dinaintea alegerilor.
Alte prevederi din noua lege a campaniilor electorale, fac referire la finanţare. Campaniile electorale vor depinde în mare parte de împrumuturi, care vor fi operate prin conturi bancare, dar care pot fi converite ulterior în donaţii, cu acordul părţilor, până la concurenţa plafonului legal. Problemele de transparenţă vor rămâne însă, de vreme ce partidele şi candidaţii nu sunt obligaţi să publice numele sponsorilor sau sumele pe care le împrumută înainte de data alegerilor. De asemenea, cheltuielile electorale vor fi decontate de stat, în trei luni de la alegeri dacă partidul sau candidatul a obţinut 3% din voturi.
În perioada 11 – 26 aprilie 2016 se vor depune candidaturile pentru consiliile locale, cele judeţene, primării. Campania electorală începe pe data de 6 mai şi se încheie pe 4 iunie la ora 7. Pe 5 iunie vor fi alegerile.