Autoritățile din Nehoiu anunță semnarea contractului de finanțare pentru asfaltarea mai multor străzi, cu excepția celor care sunt incluse în proiectul de introducere a rețelei de canalizare și de alimentare cu apă.
,,Am semnat contractul de finanțare pentru lucrări de investiții din categoria ”drumuri publice clasificate și încadrate ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților”.
Acestea se înscriu în programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, sunt lucrări de refacere a platformei drumurilor și asfaltare și se vor desfășura în două etape.
În acest moment licitația este închisă, s-a desemnat constructorul care va executa lucrările și dacă vremea este favorabilă, acestea vor începe luna viitoare. Sunt cuprinse în proiect străzile neasfaltate din toate satele și cartierele, cu excepția celor care nu au executate încă lucrările de alimentare cu apă și canalizare.
Cu siguranță știți cu toții că fiecare proiect trebuie să treacă de niște etape, are un parcurs legal care trebuie respectat și ne solicită tuturor răbdare. Am avut parte de colaborări cu profesioniști din mai multe echipe, politice sau administrative dar ,cu siguranță, satisfacția este alta când semnez cu buzoianul nostru de încredere, Alexandru Stoica – Secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.” , a anunțat primarul orașului Nehoiu, Ionuț Milea.