Astăzi, după ședința ordinară a lunii martie, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a venit cu primele declarații după ce s-a aflat că nu va mai candida la funcția pe care a deținut-om în ultimii opt ani.

,,E simplu: Parlamentul României. Să știți că nu s-a întâmplat nimic, mă simt chiar foarte, foarte, foarte bine, sper eu că am un tonus bun. A fost decizia mea, și rețineți, doar decizia mea, după multe frământări, recunosc. La un moment dat, am spus că nu o să mai candidez, apoi nu că m-am răzgândit, dar mă leagă foarte lucruri de această instituție la care eu țin foarte, foarte mult, pentru că în administrație eu aici m-am format, la Consiliul Județean. Fiind de 20 de ani de când am avut funcții de conducere în această instituție și alți patru ani, în primii mei ani când am făcut cunoștință cu această instituție, este normal să rămână aici ceva din părticica mea de suflet. Am hotărât stând de vorbă cu mine și, bineînțeles, după ce am hotărâr că aș putea să fac și altceva, împreună cu cei din conducerea partidului, în special cu domnul Marcel Ciolacu, cu secretarul general al PSD, domnul Stănescu, și, bineînțeles, nu în ultimul rând, cu președintele organizației județene, domnul Lucian Romașcanu, am ajuns la concluzia să continui activitatea, tot în administrație este și acolo, decât că Parlamentul are un alt rol, să facă legi… Sper eu, din puțina mea experiență de 20 de ani în administrația publică locală, să pot și acolo, măcar un pic, să duc din experiența mea. (…) Sincer, eu m-am convins (…) Am fost puțin egoist și m-am gândit la mine.”, a declarat, printre altele, șeful CJ.

Neagu a mai precizat că ar urma să candideze pentru un mandat de deputat: ,,Voi fi pe un loc eligibil, probabil voi face tandem cu președintele PSD, la Camera Deputaților. Domnia sa (Marcel Ciolacu) deschide lista la Camera Deputaților, iar eu voi fi pe locul 2.”

Nu în ultimul rând, președintele Consiliului Județean a ținut să menționeze că, din momentul în care a devenit evident că nu va mai candida pentru al treilea mandat în fruntea instituției, a primit sute de mesaje: ,,În ultimele cinci zile, am primit pe mail-ul meu, pe telefon, pe sms-uri, pe whatsapp, mai mult de 700 de mesaje de la oameni pe care, credeți-mă, eu nu i-am cunoscut poate niciodată care m-au întrebat <<de ce>>, <<de ce nu>>..”

Petre Emanoil Neagu a mai spus că nu va fi pe lista PSD la alegerile pentru funcțiile de consilieri județeni. Neagu va mai fi președinte al Consiliului Județean până în luna octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.