Natura a schimbat nemiloasă foaia și o ploaie torențială cu grindină, însoțită de furtună, au luat astăzi după-amiază locul caniculei. În municipiul Buzău canalizările au cedat și străzile nici nu s-au mai văzut de atâta apă, dând peste cap circulația în oraș.Probleme sunt în cartierul Simileasca, mai multe curţi fiind inundate. În centrul comercial Bazar apa a pătruns în mai multe magazine, inundându-le.Copacii au cedat de asemenea din cauza furtunii, crengile rupte blocând parțial carosabilul pe mai multe artere. Pe Bulevardul Nicolae Bălcescu două terase au fost afectate. O creangă ruptă de vijelie a căzut peste prelata uneia dintre ele, distrugând mai multe mese și scaune. Cealaltă a scăpat doar cu cîteva umbrele smulse de furtună și scaune răsturnate.
Acoperișul unui bloc de pe aceeași arteră a fost luat de furtună, aruncat în blocul de vizavi unde a spart ferestrele unui apartament, afectând inclusiv izolația exterioară a imobilului și apoi a căzut peste patru mașini parcate în zonă, avariindu-le grav.
A cincea a scăpat ca prin minune. Reprezentanţi ai ISU, Primăriei şi Protecţiei Civile intervin pentru a degaja zona.la fața locului au ajuns și polițiștii care vor stabili, împreună cu cei ai ISU, dacă acoperișul a fost executat conform normelor în construcții.
Dacă nu, cei responsabili vor trebui să dea socoteală și să despăgubescă proprietarii mașinilor avariate.
Vijelia care a ținut câteva minute a provocat pagube și în mai multe comune din județ.
Tot din cauza furtunii, un tir s-a răsturnat la ieșirea din municipiul Buzău, spre intersecția DN 2 E85 cu DN 1B. Șoferul autotrenului este rănit.Vom reveni cu amănunte.