Un şofer care s-a urcat beat la volan a accidentat două fete care stăteau în fața unui magazin. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri după-amiază, în localitatea buzoiană Ghergheasa, după ce un râmnicean, în vârstă de 53 de ani a scăpat mașina de sub control.
Autoturismul s-a lovit de un stâlp de lemn şi a accidentat două tinere de 20, respectiv 23 de ani, ambele din satul Ghergheasa, care se aflau în faţa unui magazin din imediata apropiere.
Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Rm. Sărat, însă leziunile suferite nu au impus internarea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul „Drager”, etilotestul indicând o concentraţie alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Rm. Sărat.