
11 monede de argint au fost descoperite, la finalul lunii februarie, în apropierea municipiului Râmnicu Sărat, loc în care, cred muezografii, ar putea fi îngropat un tezaur monetar dacic. Monede au fost descoperite în apropierea unei livezi, de un localnic care pregătea terenul pentru plantarea de pomi. Râmniceanul le-a oferit la începutul acestei luni Muzeului Judeţean Buzău. Cele 11 monede sunt drahme getice de tip Dumbrăveni. Ele au fost expertizate deja de specialişti, care au stabilit că provin de la triburile care trăiau în această zonă la mijlocul secolului II î.e.n. Au o greutate de 10 – 12 grame, sunt de foarte bună calitate şi imită modele originale macedonene. Este reprezentat un cal, iar pe partea cealaltă este capul lui Zeus.
Bărbatul care a găsit monedele dacice din argint va fi recompensat cu 30 la sută din valoarea evaluării.



