UPDATE 12:15

Biroul de Presă al Casei Albe a transmis concluziile prefectului Daniel Țiclea, referitoare la modul în care s-a acționat în cadrul Planului Roșu de Intervenție activat ieri:

,,Prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea, apreciază drept exemplar modul în care s-a intervenit, luni seară, la accidentul produs pe DN 2 E 85, la ieșire din Râmnicu Sărat spre Focșani, când un autocar cu 30 de muncitori s-a răsturnat, fiind declanșat Planul roșu de intervenție. Conform prefectului județului, în urma accidentului, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, precum și cadrele medicale din Spitalul Județean Buzău și din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat s-au mobilizat rapid, astfel că victimele sunt, la acest moment, în afara oricărui pericol, multe dintre ele fiind deja externate. 

A existat o reacție rapidă, promptă și eficientă a tuturor structurilor M.A.I. și a structurilor spitalicești, deopotrivă, ceea ce a făcut ca victimele să fie preluate rapid de la locul accidentului și să fie transportate către spitale, pentru a primi tratament de specialitate. O mențiune specială și mulțumiri se cuvin cadrelor medicale de la U.P.U. Buzău și din Spitalul Județean Buzău, pentru mobilizarea rapidă cu care au preluat victimele, odată aduse de ambulanțe, pentru eficiența cu care au gestionat situația deloc ușoară, dat fiind numărul mare al răniților rezultați în accidentul de luni seară. Au fost chemați de acasă 13 medici de la Radiologie, Ortopedie, Neurologie, O.R.L., U.P.U.-SMURD, Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică. Faptul că medici și asistenți  de la S.J.U. Buzău și U.P.U. Buzău, care erau în timpul lor liber, au fost prezenți la spital înainte de sosirea primelor victime arată rapiditatea cu care s-au mobilizat, profesionalismul și empatia care trebuie să caracterizeze fiecare salvator. A fost o mobilizare exemplară, iar pentru toate acestea le mulțumesc, în numele comunității buzoiene și al statului român. Totodată, apreciez operativitatea cu care, după eveniment, a fost degajat carosabilul și reluată circulația, printr-o colaborare eficientă între I.P.J. Buzău și D.R.D.P. Buzău-S.D.N. Buzău”, declară prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea. La acest moment, în Spitalul Județean Buzău mai sunt internate 10 victime ale accidentului produs luni seară pe DN2E85.

La Spitalul din Râmnicu Sărat nu mai este  internată nici o persoană din rândul celor implicate în accidentul de luni seară, în timp ce la Spitalul Județean Focșani sunt, în continuare, internate cele două victime preluate de o ambulanță de la S.A.J. Suceava. Victimele, două femei, sunt internate în secțiile de Chirurgie și Ortopedie. , precizează Biroul de Presă al Prefecturii.

*ȘTIRE INIȚIALĂ

În această dimineață, Biroul de Presă a transmis noi detalii cu privire la situația victimelor ajunse la Spitalul Județean de Urgență Buzău, în urma accidentului de ieri, de la ieșire din Râmnicu Sărat, pe E85 (detalii AICI).

,,Total victime: 15, 10 venite inițial și alte 5 venite de la Spitalul din  Rm. Sărat. Dintre cei 15 pacienti, doi au fost externați, cu recomandări medicale.

De menționat că, imediat după activarea Planului Roșu de Intervenție, având în vedere numărul mare de victime aduse la UPU, precum și natura leziunilor, la cea mai mare unitate medicală din județ, au fost chemați de acasă nu mai puțin de 13 doctori.

,,Au fost chemați de acasă 13 medici din următoarele specialități: Radiologie, Ortopedie, neurologie, O.R.L., U.P.U.-SMURD, Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică. A fost o mobilizare exemplară a tuturor cadrelor medicale. , au mai precizat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.