TeodoroviciÎn 2012, proiectul de refacere a podului de la Vadu Pașii era anunțat cu surle și trâmbițe. În 2013 la fel, ba chiar se promitea că lucrările vor începe în primăvara lui 2014. Numai că, deocamdată, contractul nici nu poate fi atribuit, iar marele proiect de campanie al senatorului PSD de Buzău și ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, se dovedește a fi o mare gogoașă electorală. Președintele Consiliului județean, Cristi Bîgiu a declarat, miercuri, că principalul motiv al neatribuirii contractului de lucrări pentru refacerea podului de la Vadu Pașii este lipsa finanțării. „ Proiectul este în faza de licitație dar înainte de a se atribui acest contract trebuie să existe clar și sursa de finanțare. Trebuie discutat la Ministerul Dezvoltării care va fi sursa de finanțare a acestui obiectiv pentru că până acum nu se știe”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu.

Astfel, încheierea contractului este condiţionată de obţinerea finanţării! Autoritatea contractantă, respectiv Consiliul Judeţean, precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câştigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziţiei vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanţare. În cazul în care, indiferent de motive, contractul de finanţare nu se va semna, ­autoritatea contractantă îşi ­rezervă dreptul de a aplica preve­derile articolelor de lege privind imposibilitatea încheierii contractului de achiziţie publică.
Prezent, marți, la întâlnirea cu sindicaliștii buzoieni din învățământ, Teodorovici s-a făcut, însă, că nu știe cauza neatribuirii contractului de lucrări.
„Podul de la Vadu Pașii este proiectul meu de suflet și nu m-am lăsat de el. Consiliul Județean a făcut licitația și acum trebuie să se facă atribuirea de contract. Din păcate nu știu care sunt motivele acestei neatribuiri de contract. Cred că s-a întârziat pentru că partea de evaluare a durat cam mult. O să am o discuție și cu domnul Cristi Bîgiu să aflăm care sunt cauzele acestei neatribuiri pentru că ar fi trebuit să înceapă lucrările, astfel încât să fie gata până în anul 2015” a declarat expeditiv Eugen Teodorovici.
Candidat fiind în 2012 la un post de senator, Teodorovici s-a folosit de chestiunea podului de la Vadu Pașii în campania electorală. El și-a luat angajamentul că se va ocupa ca podul de la Vadu Pașii să fie reabilitat fie cu bani proveniți din fonduri europene, fie cu bani de la bugetul de stat. Ajuns senator, și ulterior ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a cam uitat că trebuie să se ocupe de partea de finanțare.

Am preluat această lucrare de reabilitare a podului, pentru că avem specialişti care se pot ocupa din punct de vedere tehnic, iar ministrul Eugen Teodorovici trebuie să se ocupe de partea de finanţare. Dumnealui a pro­mis în repetate rânduri că fondurile necesare acestui proiect vor veni”, declara la sfârșitul anului trecut președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.