
Astăzi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că exercițiul ,,Miercurea Sirenelor”, care ar fi trebuit să se desfășoare mâine, între orele 10:00 – 11:00, se amână, cel mai probabil în contextul situației internaționale de securitate (războiul din Orientul Mijlociu), astfel încât să nu se proudcă anumite confuzii.
,,În urma unei evaluări interne privind contextul actual de securitate și necesitatea unei informări publice mai ample, a fost decisă amânarea exercițiului de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”. Decizia a fost luată în mod deliberat și responsabil, în baza unei analize proprii, care a indicat că, în actualele condiții, este necesară consolidarea comunicării publice, astfel încât scopul exercițiului să fie corect înțeles la nivelul întregii populații. Facem această precizare fără echivoc: amânarea exercițiului nu schimbă cu nimic necesitatea testării periodice a sistemului național de alarmare publică.
Verificarea tehnică, mentenanța constantă și testarea funcțională a sirenelor reprezintă obligații instituționale, nu opțiuni. Un sistem de avertizare publică care nu este testat regulat riscă să nu funcționeze atunci când este nevoie de el. Într-o situație reală, orice disfuncționalitate poate însemna timp pierdut, iar timpul pierdut poate însemna vieți puse în pericol.
Exercițiile de alarmare publică nu sunt organizate formal, simbolic sau pentru imagine. Ele au un rol clar: verificarea capacității reale de funcționare a sistemului și familiarizarea populației cu semnalele de alarmare și semnificația acestora. Prin urmare, amânarea actuală reprezintă o măsură de adaptare responsabilă la context, nu o renunțare la exercițiu și nici o diminuare a exigențelor instituționale privind pregătirea pentru situații de risc. Pregătirea populației și menținerea funcționalității sistemelor de avertizare rămân priorități ferme. Protecția vieții și a siguranței cetățenilor nu este negociabilă.„, a transmis IGSU.



