concluzii, featured, pediatrie, spitalComisia de disciplină constituită pentru anchetarea cazului copiilor legați de paturi la Spitalul Județean Buzău a finalizat cercetarea disciplinară și administrativă. În baza documentelor cuprinse în dosarul de cercetare, măsurile și sancțiunile propuse de comisie și aprobate de managerul Spitalului sunt următoarele:  medicul șef de secție și asistenta șefă din secția de pediatrie vor fi destituite din funcțiile de conducere deținute. Totodată asistenta medicală și infirmiera de salon vor fi sancționate cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de două luni.

Pe parcursul cercetării au fost audiate și au dat note explicative în ședințele comisiei nouă asistente medicale, două îngrijitoare și două infirmiere care au fost de serviciu în ziua de 28 ianuarie, precum și asistenta șefă, medicul șef de secție și alți doi medici.  În cazul unor persoane, s-a procedat la extinderea cercetărilor pentru clarificarea unor aspecte punctuale și a unor neclarități și neconcordanțe în punctele de vedere exprimate inițial de persoanele audiate.  Spitalul va emite deciziile corespunzătoare și le va comunica persoanelor sancționate, conform prevederilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.