Medicii de familie vor acorda consultaţii pacieţilor, dar nu vor da trimiteri şi nu vor prescrie reţete compensate şi gratuite, astăzi şi luni, întrucât au expirat contractele cu casele de asigurări. Preşedintele SNMF a afirmat că decizia de a nu prescrie reţete compensate şi gratuite sau de a nu da trimiteri timp de două zile este şi o formă de protest fată de nepăsarea autorităţilor la cererile medicilor, care nu vor altceva decât să se intre în legalitate.

Preşedintele SNMF a precizat că zeci de medici de familie care au prescris reţete unor pacienţi cu afecţiuni oncologice pe baza scrisorii medicale eliberate de specialişti au fost obligaţi să plătească tratamentele, ceea ce nu este corect.

Ministerul Sănătăţii a iniţiat un nou proiect de Hotărâre de Guvern pentru prorogarea până la data de 1 iulie 2016 a termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, deşi acest act a fost aprobat de Executiv şi publicat în Monitorul Oficial din 23 martie pentru intrarea în vigoare la 1 aprilie.

Amânarea intrării în vigoare a noului contract-cadru a figurat pe lista solicitărilor organizaţiilor medicilor de familie. Medicii de familie au anunţat că sunt decişi să refuze semnarea contractului cadru de acordare a serviciilor medicale începând cu 1 aprilie, dacă nu vor fi majorate bugetele alocate asistenţei primare. Ei au cerut retragerea de la publicare a contractului cadru 2016 – 2017 şi prelungirea actualului contract până la elaborarea unuia nou convenabil pentru ambele părţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.