Situație uluitoare, într-o comuna buzoiană, acolo unde un medic de 37 de ani a fost ridicat de acasă de oamenii legii pentru că era confirmat ca purtător de Covid-19.

Până în acest moment nu este clar dacă medicul bucureștean aflase sau nu că are coronavirus. Cert este că, miercuri, el se retrăsese împreună cu soția la socrii săi din județul Buzău. Pentru că nu l-au găsit acasă, autoritățile bucureștene au intrat în alertă și l-au căutat peste tot, găsindu-l, în cele din urmă, la domiciliul socrilor săi.

Medicul are 37 de ani și lucrează la un spital de stat din București. Se pare că rezultatele testelor care confirmă că are coronavirus ar fi sosit ieri.

Sâmbătă, în jurul orei 14:00, el a fost ridicat de acasă de polițiști și dus la secția de Boli Infecțioase Gârlași, după care, în mod surprinzător, a fost plasat din nou acasă.

Sâmbătă seară, forțe ale poliției și ale MApN au ajuns din nou la adresa din apropierea municipiului Buzău, de unde se pare că ar urma să-l trimită pe medicul ortoped în vârstă de 37 de ani la Spitalul „Victor Babeș” din capitală.

Oamenii legii vor să stabilească acum cu cine a intrat în contact medicul în cele trei zile în care s-a aflat în județul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.