Fostul premier Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României:

,,1 Decembrie este ziua în care România își amintește că destinul ei a fost scris prin curajul și hotărârea oamenilor.

Nu doar prin vorbe, ci prin fapte: prin Unirea de la Alba Iulia, prin sacrificiul celor care au crezut că țara merită să fie întreagă.

Astăzi, generația noastră are o altă misiune: să facă România puternică prin respect, prin muncă și prin responsabilitate.

Ziua Națională nu este doar despre trecut, ci despre viitorul pe care îl construim împreună – un viitor în care fiecare român să simtă că are un loc și un rost.

La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor care duc mai departe această poveste de demnitate și speranță.”, spune deputatul Marcel Ciolacu, fost premier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.