Președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, a apreciat faptul că, după luni de tensiuni și frământări politice, a fost votat un nou guvern. Fostul premier punctează și prezența în Cabinetul Luca Niculescu a buzoianului Alexandru Stoica, deja fost administrator al Consiliului Județean. De altfel, Stoica a fost susținut de Marcel Ciolacu pentru a fi promovat ministrul al Dezvoltării.

„România are, în sfârșit, un Guvern cu puteri depline și cred că acesta este lucrul cel mai important după o perioadă prea lungă de incertitudine.
Avem nevoie de stabilitate, de decizii și de instituții care să funcționeze normal. Sunt multe probleme de rezolvat, iar așteptările sunt mari, dar România avea nevoie de un Guvern care să își asume aceste lucruri și să înceapă să lucreze.
Mă bucur și pentru faptul că buzoianul Alexandru Stoica va conduce Ministerul Dezvoltării. Cunoaște foarte bine ministerul, administrația locală și problemele din teritoriu și sunt convins că va face treabă bună.
Îi doresc succes și sper ca noul Guvern să aducă stabilitatea și seriozitatea de care România are nevoie.”, a transmis fostul premier Marcel Ciolacu.




