Cu ocazia Zilei Internaționale a Comemorării Victimelor Holocaustului, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj:
„Îmi doresc o Românie și o Europă în care fiecare cetățean să se simtă egal, fără discriminare.
De Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului este important să înțelegem că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată.
A ignora Holocaustul și cele întâmplate ar fi o greșeală. A învăța despre modul în care am ajuns acolo și atrocitățile comise ne poate permite tuturor să mergem înainte pentru a clădi o societate mai bună.Partidul Social Democrat, prin istoria și vocația sa, respinge cu fermitate orice fel de abuz, discriminare sau comportament extremist și va continua să se lupte, așa cum a făcut-o mereu în cei peste 127 de ani de existență, împotriva ideilor xenofobe, antisemite și radicalizării.” , a declarat deputatul buzoian Marcel Ciolacu, pe pagina sa de facebook.
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este prima comemorare universală a victimelor Holocaustului. Această comemorare a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară. La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.
27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.
Înainte de rezoluția 60/7, se instituiseră zile naționale de comemorare a Holocaustului, cum ar fi Der Tag des Gedenkens an die Opfer des Nationalsozialismus (Ziua Comemorării Victimelor Național-Socialismului) în Germania, stabilită printr-un decret al Președintelui Germaniei Roman Herzog la 3 ianuarie 1996. Din 2001, 27 ianuarie fusese și Ziua Holocaustului în Regatul Unit. (sursă info: wikipedia)