Holban_TitiJudecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, la ultimul termen al procesului, să mențină măsura controlului judiciar pentru deputatul Titi Holban, în condițiile stabilite încă din luna iulie a anului trecut, la primul termen pe fond în proces. Astfel magistraţii i-au respins cererea parlamentarului de pleca din țară. ,,În temeiul art. 208 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art.207 alin. 4 Cod procedură penală, menține măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul HOLBAN TITI. În temeiul art. 215 alin. 9 raportat la art. 215 alin. 8 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Holban Titi, de modificare a obligației prevăzută de art. 215 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, impusă acestuia pe durata măsurii preventive a controlului judiciar. Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia”, obligația impusă de instanță lui Holban, prin încheierea de ședință din 11 iulie 2014 fiind aceea de a nu depăși teritoriul României, decât cu încuviințarea prea­labilă a procurorului competent”.
Titi Holban urmează să se prezinte în fața magistraților instanței supreme pe 4 august, când este programat un nou termen al procesului și apoi pe 18 septembrie.
Deputatul a fost trimis în judecată anul trecut de Direcția Națională Anticorupție pentru trafic de influență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.