titularizarePosturi puține și nemulțumiri pe măsură!Peste 60 de posturi titularizabile au fost puse la bătaie, în ședința publică de vineri, pentru dascălii care au obținut medii mai mari de 7 la examenul de săptămâna trecută. La împărțirea catedrelor au fost prezenți peste 200 de candidați. Ședința publică pentru stabilirea titularilor de la sesiunea din acest an s-a desfășurat la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău, începând cu ora 11:00. Din păcate, mulți dintre candidații cu medii peste 9, nu s-au putut titulariza, neavând studii sau pregătirea psihopedagogică în concordanță cu nivelul postului.
Este şi cazul uneia dintre educatoarele cu media 10 la examenul de titularizare care nu a obținut vineri un post, astfel că va continua să activeze în sistem pe perioadă determinată. Pe de altă parte, doi candidați au renunțat la șansa de a se titulariza.
Pentru dascălii care au obținut note peste 5 la examenul de titularizare se va organiza o altă ședință publică, luni, când vor fi ocupate posturile de suplinitori în învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.