
Buzoienii care s-au lovit de abuzuri din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale îşi pot spune păsurile Avocatului Poporului. Reprezentanţii instituţiei se vor afla luni la Buzău şi vor acorda audienţe între orele 10 şi 14. Activitatea se va desfăşura în sediul Instituţiei Prefectului de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Acordarea audienţelor este gatuită şi nu este nevoie de programare, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite. Avocatul Poprului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raportuile acesteia cu autorităţile publice şi asigură protecţia oricărei persoane fizice, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică şi socială, limbăr sau apartenenţă politică.



