
Au început lucrările de refacere a drumului de pe strada Doamna Neaga,în punctul cunoscut de localnici drept „Podul la nea Pompile”, în satul Buda. Astăzi, pe teren a fost prezent și primarul Constantin Mușat.
,,Era o zonă care crea disconfort atât pentru locuitorii din apropiere, cât și pentru cei care tranzitează zilnic strada, mai ales în perioadele cu ploi. Am considerat necesar să intervenim pentru a aduce drumul într-o stare bună de circulație, astfel încât accesul să fie mai ușor și mai sigur pentru toată lumea.
Îmi doresc să fim prezenți cât mai des în teren, să vedem direct problemele și să le rezolvăm pas cu pas, așa cum este normal. Fiecare stradă reparată înseamnă condiții mai bune pentru oameni și un plus de respect față de comunitatea noastră.
Continuăm lucrările și în celelalte zone unde este nevoie, pentru că știm că mai sunt multe de făcut, dar mergem înainte cu seriozitate și implicare. Vă mulțumesc pentru răbdare, pentru sprijin și pentru sesizările pe care ni le transmiteți — ele ne ajută să intervenim acolo unde este cu adevărat nevoie.„, a transmis primarul comunei Cislău, Constantin Mușat.



