Lucian Petrică Foca, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” fost înaintat în gradul de general-maior (cu două stele), prin decret al președintelui Klaus Iohannis. Lucian Foca este, din luna ianuarie 2014, comandantul marii unități care are în zona de răspundere întreaga Moldovă, după ce fostul comandant al acesteia, generalul-maior Nicolae Ciucă, în prezent șeful Statului Major General, a fost numit șef al Statului Major al Forțelor Terestre.
Generalul de brigadă Lucian Foca s-a născut în 28 august 1960, la Sinaia. El este absolvent al Liceului Militar „Ștefan cel Mare” de la Câmpulung Moldovenesc și al Școlii Militare „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu (promoția 1982). După absolvirea școlii militare, a fost repartizat comandant de grup la Batalionul 404 Cercetare din Buzău, unde a mai îndeplinit, până în anul 1988, funcția de ofițer în Statul Major. În perioada 1988-1990 a urmat cursurile Academiei Militare, iar după absolvire a fost numit șeful cercetării la Regimentul 62 Parașutiști. Între 1990-1995, a îndeplinit diverse funcții în cadrul Direcției de Informații Militare, pentru ca, ulterior, să revină pe un post de învățământ la Centrul 404 Cercetare. Din anul 2000 a devenit comandant al aceluiași centru.
Lucian Foca este cel care a pus bazele unității militare 02000, prima structură de tip tactic din Armata română. Este vorba despre Batalionul HUMINT, unitate specială de luptă și cercetare, aflată în cadrul Direcției Generale de Informații a Apărării, creată pe structura fostului Batalion 404 Cercetare. Însuși presedintele Traian Basescu a înmânat, în 2006, colonelului, pe atunci, Lucian Foca, Drapelul de luptă al noii unități de misiuni speciale.
A fost înaintat la gradul de general de brigadă în octombrie 2010. Începând cu anul 2011, a pregătit și coordonat toate structurile de informații militare care au acționat în teatrele de operații din Afganistan, Balcanii de Vest și Irak.



