
Toate proiectele din judeţul Buzău pentru realizarea unor obiective finanţate cu fonduri publice inclusiv cu fonduri europene nerambursabile indiferente de valoarea acestora vor fi atent monitorizate de Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice. Instituţia va fi reorganizată şi va verifica toate etapele procedurilor de licitaţie având ca sursă de finanţare şi fondurile europene nerambursabile, indiferent de valoarea estimată a contractelor. Decizia a fost luată de Executiv prin ordonanţă de urgenţă, cu argumentul diminuării riscului de pierdere a unor fonduri europene nerambursabile şi a reducerii birocraţiei. În prezent, Unitatea are atribuţii de verificare a procedurilor de atribuire finanţate din fonduri publice, inclusiv fonduri europene nerambursabile, prin selecţie, dar numai pentru care valoarea estimată depăşeşte 125.000 euro la contractele de furnizare şi de servicii şi 4,8 milioane euro la contractele de lucrări. O altă modificare constă în faptul că UCVAP va verifica toate negocierile fără publicare referitoare la suplimentările de lucrări aferente contractelor iniţial încheiate. Dacă nu se ţine cont de opiniile observatorilor UCVAP, conducătorul autorităţii contractante îşi va asuma răspunderea personal şi va fi pasibil de amenzi cuprinse între 40.000 de lei şi 100.000 de lei, în urma verificărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice.