
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat modificarea legislaţiei cu privire la asigurarea obligatorie a locuinţelor. În acest sens, de la 1 septembrie 2012, toate societăţile de asigurare autorizate să subscrie riscuri de catastrofă naturală vor putea încheia asigurări facultative doar pentru sume asigurate care exced celor acoperite prin poliţa obligatorie pentru locuinţe, respectiv 10.000 sau 20.000 de euro. Pentru riscurile şi sumele asigurate obligatoriu, societăţile de asigurare vor putea încheia doar poliţe de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale – PAD. Asigurarea obligatorie a locuinţelor este emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) şi poate fi vândută doar prin intermediul celor 12 societăţi de asigurare, acţionari ai PAID. Totodată, Consiliul CSA a aprobat majorarea comisionului de 10 la sută, plătit de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale societăţilor care intermediază vânzarea poliţelor de asigurare obligatorie pentru locuinţe, până la maximum 20 la sută din valoarea primei de asigurare.