La Buzău, programul Laptele și Cornul s-a blocat din cauza unor modificări legislative apărute pe parcurs, care au întârziat finalizarea procedurilor pentru desfășurarea acestui program. Mai exact, o nouă modificare legislativă prin care consiliile județene, cele se gestionează programul, au fost obligate să consulte primăriile și să-i întrebe pe primari dacă se pot ocupa de distribuirea laptelui, cornului și a fructelor în școli. Procedura de consultare a primăriilor a fost de durată, astfel ca, abia zilele trecute s-a încheiat așa că șansele ca elevii să mai primească anul acesta lapte și cornuri sunt minime.

Autoritățile dau însă asigurări că în următorii doi ani nu vor mai exista astfel de probleme, urmând să fie încheiat un contract cadru pe doi ani.

Programul Laptele și Cornul este un program guvernamental introdus în școli încă din 2002, menit să le asigure preșcolarilor și elevilor din școlile generale gustarea din pauza mare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.