
Toate cele patru judecătorii din judeţul Buzău solicită revocarea judecătorului Cristi Vasilică Danileţ din Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) şi îl acuză că nu le mai reprezintă interesele.
”Judecătorii de la judecătoriile Buzău, Râmnicu Sărat, Pătârlagele şi Pogoanele consideră că judecătorul Danileţ nu le mai reprezintă interesele pentru care a fost mandatat în CSM şi că acesta nu mai este un garant al independenţei lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Buzău, judecătorul Leontin Drăgulescu.
Potrivit sursei citate, ”Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Buzău, luând în dezbatere propunerea de revocare din calitatea de membru ales în Consiliul Superior al Magistraturii din partea judecătoriilor a judecătorului Cristi Vasilică Danileţ, prin vot secret, cu un număr de 17 voturi din cei 20 de judecători prezenţi, reprezentând 68% din numărul total al judecătorilor instanţei cu drept de vot, a hotărât revocarea din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a domnului judecător Cristi Vasilică Danileţ”, decizie luată şi la celelalte trei judecătorii din judeţul Buzău