dosare, judecatori, program, public, vacantaPotrivit dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în perioada 1 iulie – 31 august instanțele se află în vacanță judecătorească. În acest interval, activitatea de judecată a Tribunalului Buzău va fi restrânsă, urmând a fi soluționate doar cauzele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţã şi cu celeritate, precum şi cele în care s-a încheiat un acord de mediere, indiferent de obiectul judecãţii. Programul de lucru cu publicul al compartimentelor de Arhivă și Registratură ale instanței va fi între orele 10,00 – 12,00. În intervalul orar menționat pot fi depuse cereri de chemare în judecată având orice obiect, urmând să primească termene în funcție de caracterul lor urgent sau nu. Pe perioada vacanței judecătorești programul serviciului de apostilă va fi între orele 09.00 – 11.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.