ghiseu, i, inmatriculari, lucru, permise, program, publicÎn zilele de 19 si 22 octombrie, ca urmare a punerii în funcţiune a unor aplicaţii informatice necesare modernizării Sistemului naţional de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nu va avea program de lucru cu publicul. Ca urmare, cei cărora le expiră valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii sau valabilitatea dosarelor pentru susţinerea examenului de permis auto in zilele de 19-22.10.2012, sunt rugaţi sa se prezinte la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anterior acestor zile.

Totodată, programul de lucru al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor pentru ziua de Joi 18.10.2012 a fost modificat, acesta prelungindu-se pană la orele 16.

În luna octombrie au demarat etapele de punere în funcţiune a unor aplicaţii informatice necesare modernizării Sistemului naţional de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere. Prima fază se va încheia până la sfârşitul acestui an. Un prim beneficiu constă în simplificarea formalităţilor necesare preschimbării permiselor de conducere. În acest sens, se va elimina necesitatea procurării şi completării de către cetăţeni a formularelor aferente, care vor fi tiparite direct la ghişeele de primire a documentelor, în sistem informatic. De asemenea, într-o etapă viitoare va fi posibilă şi încasarea contravalorii documentelor emise, Ia ghişeele serviciilor publice comunitare judeţene de profil. Gradul de complexitate şi volumul operaţiunilor informatice necesare modernizării, precum şi asigurarea corectitudinii preluării bazelor de date deja existente presupune întreruperi ale fluxurilor unor activităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.