
În perioada 18- 23 iulie a.c., municipiul Ploieşti este gazda Campionatului European de Unifight pentru seniori, bărbaţi şi femei.
Competiţia a reunit la start 150 de sportivi din România, Republica Azerbaidjan, Republica Belarus, Italia, Turcia, Germania, Finlanda, Bulgaria, Republica Moldova, Portugalia şi Federaţia Rusă.
Lupta universală- Unifight este desprinsă din pentatlonul militar şi reprezintă un sistem sportiv caracterizat prin manifestarea tuturor calităţilor fizice.
Plutonierul adjutant şef Preda Dorel din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău a participat la această competiţie, demonstrând încă o dată seriozitate şi constanţă în pregătirea fizică, obţinând locul II Light Unifight.