Credincioșii Parohiei Policiori din comuna Scorțoasa s-au bucuratt ieri, 4 februarie, de vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian. Chiriarhul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din localitate, aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Soborul slujitorilor a fost alcătuit din: pr. Paul Gavrilă, protopop al Protoieriei Pătârlagele, pr. paroh Silviu Borcăeaș, pr. prof. Nicolae Moraru, de la Parohia Mărăcineni I, pr. Constantin Boriceanu, de la Parohia Grabicina, și pr. Valentin Mihalcea, de la Parohia Scorțoasa.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop Ciprian a reliefat semnificațiile duhovnicești ale fragmentului evanghelic din Duminica a 15-a după Rusalii (Matei 22, 35-46), în care se vorbește despre cea mai mare poruncă din Lege.

„Creștinul trebuie să Îl iubească pe Dumnezeu cu toată ființa sa, aducându-și aminte permanent de ceea ce Însuși Hristos a spus și apoi a consemnat în scris Sfântul Ioan Evanghelistul, că «Dumnezeu este iubire» (I Ioan 4, 8, 16). Cel care crede în Dumnezeu se împărtășește de iubirea lui Dumnezeu și răspândește în jurul său iubire și lumină. Tocmai de aceea, iubirea față de semenii noștri este una condiționată de iubirea față de Dumnezeu. Dacă îl iubești pe om, ignorându-L pe Dumnezeu, iubirea aceea este nedesăvârșită, poate deveni chiar egoistă și posesivă. Iubirea față de semeni – indiferent cât de apropiați ne sunt – se explică prin iubirea față de Dumnezeu. Dintre cele trei virtuți teologice – credința, nădejdea și dragostea –, numai dragostea este veșnică, pentru că înseamnă părtășie din iubirea divină. Credința este împărtășită de om doar cât timp se află în această lume trecătoare, iar Dincolo nu își mai are sensul, pentru că toate cele crezute se vor adeveri. Nădejdea este împărtășită de sufletul omului și după moarte, până la Judecata cea obștească, la a cărei sentință definitivă, într-un final, moare și ea. Însă dragostea nu cade, nu moare niciodată (cf. I Corinteni 13, 8), ci rămâne veșnic în sufletul aceluia care a câștigat-o în timpul vieții”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a dat răspunsurile la strană.

Sursă info+foto: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.