Fostul jurnalist Ionuţ Apostu este prin ordin al Ministrului Mediului, Rovana Plumb noul şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Buzău. Acesta a fost în ultimele două săptămâni consilier superior al Ministrului după ce în prealabil a susţinut un examen ca funcţionar public.
Ionuţ Apostu este numit cu delegaţie la şefia instituţiei până când va fi organizat concursul pentru ocuparea locului rămas vacant în urma decesului lui Radu Babici. Ordinul a fost semnat de ministrul Plumb în urmă cu două zile însă pentru ca Apostu să fie instalat oficial documentele de la Ministerul Mediului trebuie să ajugă mai întâi la Instituţia Prefectului şi la APM.