
Una dintre cele mai îndrăgite sărbători comunale din județul Buzău, ,,Cât e Siriul de mare”, va avea loc pe 24 august. Localnicii și nu numai sunt așteptați să petreacă alături de artiști locali și naționali îndrăgiți. Primarul comunei Siriu a transmis o invitație aparte legată de acest eveniment.
,,Chiar dacă vremurile pe care le trăim nu sunt dintre cele mai ușoare, cred cu tărie că tocmai acum, mai mult ca oricând, avem nevoie să fim împreună. Să ne bucurăm de ceea ce avem, să ne reamintim că unitatea, tradiția și bucuria de a trăi sunt cele care ne dau putere să mergem mai departe.
Așadar, cu bucurie, vă invit duminică, 24 august 2025, începând cu ora 11:30, să sărbătorim împreună Ziua Comunei Siriu – „Cât e Siriul de mare”. Am pregătit pentru voi o zi plină de muzică, dans, voie bună și momente speciale, alături de artiști îndrăgiți și ansambluri locale care duc mai departe sufletul și tradițiile locului nostru. Nu lăsăm greutățile să ne răpească zâmbetul și dorința de a ne simți bine împreună, ca o mare familie. Pentru că Siriul nu înseamnă doar locuri frumoase, ci mai ales oameni frumoși – cu inima mare, muncitori, buni și primitori.
Vă așteptăm cu drag și cu inima deschisă, să petrecem o zi de neuitat!„, a transmis primarul Dragoș Constantin Vociu.



