
Consens între prefect şi preşedintele CJ în ceea ce priveşte transformarea posturilor de conducere din cadrul DGASPC în funcţii publice, dezacord între consilierii judeţeni, cei din urmă au câştig de cauză. Fără să ţină seama de recomandările prefectului şi ale preşedintelui CJ, consilierii judeţeni ai PSD şi PNL nu au votat în favoarea transformării cerute de lege.
La începutul acestei luni , Instituţia Prefectului a înaintat deliberativului buzoian recomandarea de a se conforma prevederilor în vigoare şi de a vota aşa cum este necesar ca funcţia de director al DGASPC să fie încadrată în categoria funcţionarilor publici. Cum nici după şediţa de ieri nu s-a votat conform recomandării deşi Victor Mocanu a votat pentru, Direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului Buzău ar putea fi acţionată în instanţă de Instituţia Prefectului. Prefectul judeţului Paul Beganu spunea la înecputul lunii : “ Este regretabil că consilierii judeţeni nu se conformează prevederilor legale în vigoare, ceea ce face Instituţia Prefectului şi ce solicită este un demers de intrare în legalitate. Am putea să-i acţionăm în instanţă cu obligaţia de a face. Termenul dat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru această conformare a expirat , a fost pe 29 iulie”, a declarat prefectul judeţului Paul Beganu.